De aproximativ un an de zile familia Laurei Cosoi s-a mărit cu încă un membru. Astfel, vedeta se bucură de viața în patru, ce în curând s-ar putea transforma în cinci, asta pentru că actrița și soțul ei își doresc să devină din nou părinți.
Laura Cosoi, soțul ei Cosmin și cele două fetițe formează o familie perfectă. Vedeta a mărturisit că se bucură din plin de tot ceea ce însemnă viața de familie și primește un ajutor imens din parte soțului. Recent, în cadrul unei emisiuni Laura Cosoi a vorbit despre felul în care sunt împărțite sarcinile în familia ei și despre implicarea soțului său în creșterea celor mici. (CITEȘTE ȘI: LAURA COSOI, DILEME ÎN VACANȚĂ! VEDETA SE AFLĂ ÎMPREUNĂ CU FAMILIA ÎN FRANȚA. „MI-AM DAT SEAMA CĂ NU SUNT PREGĂTITĂ”)
„Soțul care stă acasă cu copiii nu este bonă, este tată. Bona e altceva. El e tată. Și-a dorit copiii, îi iubește. Cosmin e un tată foarte implicat dintotdeauna. Dimineața să vezi ce maraton e la noi în casă.
Avem două băi, dar nu ne ajung. Rita are 3 ani și merge la grădiniță de două săptămâni, iar Vera are 1 an și merge la creșă. Plec în turneu câte două zile sau trei pe săptămână și doar în anumite zile dorm peste noapte acolo.”, a declarat Laura Cosoi, în cadrul unei emisiuni.
Mai mult, Laura Cosoi a mai dezvăluit că ea și soțul său se gândesc să devină părinți pentru a treia oară. Se pare că mai vor încă un frățior sau o surioară pentru Rita și Vera.
„La un moment dat, îi ziceam lui Cosmin: «Măi, dar noi ne mai dorim un copil în tot haosul ăsta?». Noi simțim că ar mai intra un pui mic, știi? Pentru că au plecat fetele, la grădiniță, la creșă… E casa goală.”, a mai spus Laura Cosoi.
(VEZI ȘI: LAURA COSOI ANIVERSEAZĂ NOUĂ ANI DE RELAȚIE! MESAJUL EMOȚIONANT TRANSMIS CĂTRE PARTENERUL DE VIAȚĂ)